Animale acvatice

   Balenele au aparut acum aproximativ 50 de milioane de ani. Stramosii lor erau animale de uscat, care prin adaptarea treptata la mediul marin, au suferit pierderea perechii de picioare posterioare. Balenele, gigantii marilor, sunt printre cele mai mari si mai cunoscute animale de pe pamant, facand parte din familia cetaceelor. Desi arata ca niste pesti uriasi, va reamintim ca balenele sunt mamifere, adica nasc pui vii si ii hranesc cu laptele lor. Traiesc in aproape toate oceanele planetei, fiind cele mai mari vietuitoare de pe Terra.
In ciuda dimensiunilor uriase, balenele nu consuma foarte multa hrana. Datorita conformatei corporale menite sa economiseasca energia, ele nu au nevoie sa manance cantitati prea mari. Se hranesc cu mici organisme animale si vegetale-planctoni. Este cea mai bogata sursa de hrana pentru mamiferele marine. Planctonii fiind microscopici, nu pot insa satisface in totalitate necesarul de hrana al balenei. Balenele care se hranesc mai mult de la suprafata apei, au nevoie de fanoane mai mari. In aceasta categorie intra balena de Groenlanda si balena de Vizcaya. Balena albastra, balena nordica cu innotatoare sau balena nordica iau cate o gua imensa de apa "atacand" din jos sau din lateral milioanele de microorganisme. Balenele albastre pot fi vazute singure sau in grupuri mici, dar cel mai des in perechi. Uneori se deplaseaza in grupuri mari, de cate 50-60 de exemplare, dar acest lucru se intampla rar, perioadele cele mai potrivite pentru a fi astfel observate fiind cele in care se inmultesc. Sunt inotatoare puternice, capabile sa atinga o viteza de aproape 50 km/h atunci cand sunt in primejdie. Insa, de obicei, balenele se deplaseaza cu pana la 20 km/h.


    Mamiferele denumite generic foci fac parte din ordinul pinipedelor si sunt grupate in trei mari familii: otaridele (dintre care amintim otariile si leii de mare), focidele (adica focile propriu-zise, impartite si ele in numeroase rase si subrase) si morsele.  Pe uscat, ele sunt greoaie si stangace, dar in apa devin agere si au miscari foarte rapide. Focile au corpul fusiform, tocmai pentru a putea sa inoate mai bine. Au mustati cu fire rare, dar foarte lungi, si un bot care aduce putin cu cel al unui catel, ceea ce le face simpatice. Majoritatea raselor traiesc in acele zone maritime apropiate de tarm, unde gasesc peste din abundenta. Cel mai adesea, focile pot fi intalnite in regiunile polare si subpolare, insa traiesc si in alte zone, cu o clima mai calda. Este un carnivor marin. Are dintii asemanatori ca ai cainelui, dar nu are carnasiere. Foca isi petrece o buna parte din timp in apa oceanului, unde face scufundari pana la 100 de metri adancime pentru a gasi crabi si creveti, cu care se hraneste cu mare placere, alaturi de peste, care constituie totusi alimentatia sa de baza. Imperecherea are loc in apa, mai multi masculi urmarind o femela, care se apara la inceput prin muscaturi. Dupa imperechere partenerii se despart. Perioada de gestatie dureaza 11 luni. Puii se nasc in timpul iernii, iar din cauza gerului, multi dintre ei mor imediat dupa nastere. Acestia au o greutate de 10 kg si circa 85 cm. In general foca naste un pui pe care il hraneste cu laptele produs de mamele timp de 5 saptamani dupa care il paraseste si acesta este nevoit sa se descurce singur. Desi la nastere sunt mici si neajutorati, in cateva luni ei cresc suficient de mari pentru a se aventura in apele pline de pericole ale oceanului. Focile traiesc in medie intre 30 si 35 de ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu